A fost odata ca niciodata...

Sa-ti definesti locul in Universul care, la o adica, poate avea orice forma sau marime...ca si cand toata viata ta ar fi cuprinsa intre cojile unei portocale.
In acest caz, totul tine de perspectiva: vrei sa crezi ca o portocala nu e mai mult decat un fruct de marimea pumnului? Inseamna ca niciodata nu o sa te nelinisteasca culoarea soarelui la apus si nu o sa-ti apara ca o fisura in peretii care te tin captiv, situata insa prea sus ca sa poti ajunge vreodata la ea si sa poti vedea dincolo...

Totul in jur poate fi pus sub un mare semn al intrebarii pe care numai puterea credintei intr-unul din raspunsurile posibile il poate suprima. Pana la marginea prapastiei insa, imaginatia lucreaza si croieste povesti potrivite, asortate la nelinistea si incordarea situatiei, pervertind intelesurile sumbre in istorii romantate, cu final neasteptat.

Urmeaza apoi ca fiecare sa-si ocupe locul in propria poveste. Asa ca, intre cateva coji de portocala, cazute din intamplare de pe marginea mesei, ma asez in scaunul povestitorului si zic: ce daca lumea intreaga nu e mai mare decat un fruct? sau un fir de praf? important e sa fi facut din acelasi material cu ea, sa-ti gasesti locul si sa nu ti se pare niciodata - sau foarte rar - ca totul nu e decat o poveste bine articulata scrisa de un autor talentat..