despre pisici

Animale elegante şi curate (relativ), uimitoare prin graţia lor, fascinante prin independenţa pe care o afişaza cu atâta dezinvoltură.

Deşi fiecare proprietar de pisică (a se nota că este un animal cu nume de gen feminin) va recunoaşte intr-o oarecare masură că animalul din "proprietatea" sa nu prea cunoaşte ce este acela devotament, va apăra vehement cauza mâţelor de pretutindeni.

Nu mă întreb de ce, cred că am înţeles. De fapt ştii şi tu cât de păcătoasa poate fi dependenţa, fie ea de orice fel. Chiar şi faţă de o companie placută în aparenţă, însă decadentă in esenţă.

Iar in acest moment mă întreb de ce apelativul "căţea" şi-a câştigat un renume atât de prost. Să-mi fie cu iertare, dar am cunoscut cateva căţele pline de devotament (în acest caz, apelativul se doreşte un compliment).

Şi pentru că viaţa excelează în a ne arunca în faţă ironii pline de subînţelesuri, am să recunosc că în acest moment, tot ce îmi doresc este sa mai gust o dată dependenţa faţă de făptura care alege sa mă viziteze după bunul ei plac (şi pe la ore de-a dreptul indecente, să nu uit).

Hai liberare!

P.S. Mulţumesc lui Radu Stoenescu pentru poza care surprinde esenţa personalităţii pisicii. A se nota că motanul prezentat, pe numele sau Bismarck (da, ca pe prinţ), a lăsat pentru o secundă să se vadă esenţa caracterului său draconic.

P.P.S. Acest text se doreşte un pamflet şi ar trebui tratat ca atare. Rog mâţele de pretutindeni să continue să se gudure după propriile pofte şi să fie recunoscătoare pentru dragostea necondiţionată pe care o primesc în fiecare zi.

Sa mergi cu viteza luminii

Oare ce simte un melc pe autostrada? Vede oare agitatia din jur, simte cum in acel microunivers el este aproape o constanta, sau simturile lui milimetrice il fac sensibil la frecvente total necunoscute noua?

Lumina este orbitoare, zgomotul infernal, aerul pierdut printre noxe, asfaltul aproape lichefiat de vibratii, iar melcul nostru... este destinat uneia din miile de roti incinse care pe acest drum nu sunt altceva decat soarta.

In masina care il striveste cu o viteza infernala, pe bancheta din spate, sta un copil. Cu mainile rezemate de portiera, copilul se uita pe geam: nu vede traficul, nu vede copacii de pe marginea drumului care se perinda prin fata ochilor precum cadrele sacadate ale unei pelicule de film, ci observa rasaritul soarelui la orizont.

Precum un melc lenes, soarele se ridica lasand in urma dare portocalii. Surprins parca intr-un act intim de primele raze de lumina, vantul se agita brusc si urneste din loc norii uitati pe cer de ultima ploaie. Asa se face ca unii nori danseaza in cercuri misterioase, in timp ce altii se scurg incet printre pietre, hranind radacinile lantului trofic.

Pe pamantul umed, langa un arbore ce sapa prin pamant de 30 de ani dupa apa, un melc si-a lasat urmele in graba...

Ce inseamna sa mergi cu viteza luminii?

Inseamna sa intelegi ca linistea sufleteasca dupa care tanjesti nu poate fi decat ochiul furtunii vietii tale.

despre dragostea de catzel

O sa-mi plec fruntea smerit si-am sa ma limitez la un subiect adiacent.
Anume despre cei care o ofera.

Fie ei patrupezi, fie bipezi.

Oricate picioare ar avea, sunt fiinte deosebite. Si mi se pare ca exista in ei un fel de materie aleasa, scumpa si rara, care le alearga neincetat prin vene, care ii face mai valoroshi decat greutatea lor in aur.

Nu ies cu nimic in evidenta... Apar neasteptat, iti povestesc despre visele lor, se intereseaza de sanatatea ta, se gandesc intai la tine si apoi la ei insisi si-ti ofera o fericire voalata, ascunsa. Iti ofera o caldura subtila si tandra, iti ofera tot si nici macar nu te previn. Iti intra in camera si se alatura proiectelor tale marunte si anoste, te ajuta, te sustin, se infometeaza ridicandu-te pe tine (sau mai degraba incercand sa te ridice) si te imbogatesc prin simpla lor existenta. Iar tu, fiinta mica si cap turtit ce esti, nu stii sa-i recunosti. Decat dupa ce i-ai izgonit.

Si in calitate de pacatos notoriu, n-ar trebui sa privesti in ochi vreodata o astfel de fiinta. Ai jigni-o doar cutezand sa te arati constient de prezenta ei.

Te ridica mai mult decat ai fi putea vreodata visa. Iti face intregul Paradis sa planga si o lume intreaga sa suspine. Iti imbogateste chiar si cea mai firava raza de soare care se strecoara timida in camera in care apare neauzita. Iti sfinteste bietul hoit prin simpla ei atentie.

Catea nenorocita!
De ce nu m-ai prevenit?

Despre suflete si ingeri

Ingerul meu s-a schimbat.

L-am auzit venind azi-noapte. A aterizat in spatele meu si l-am recunoscut dupa fosnetul aripilor. Am ramas nemiscata si am asteptat atingerea pufoasa a penelor si imbratisarea alba ca laptele.
Dar aripile lui mari se preschimbasera in spini. Am incercat sa scap din inchisoarea strangerii lui si n-am simtit decat durere. Si nimic din ce stiam nu mai era ca inainte: calmul, linistea, fericirea - toate disparusera din ochii lui rosii ca sangele. "Nu mai pot sa-ti ofer nimic din toate astea. Trebuie sa suferi ca sa fii fericita. Ai spus-o chiar tu".
Si am stiut atunci ca nu mai are rost sa ma zbat: ca va ramane pe vecie infipt in carnea mea, ingerul meu transformat in demon.
Ma va insoti mereu, incolacit in jurul meu ca o muscatura adanca, alungand pe oricine va incerca sa se apropie, cu ochii lui rosii si rasuflarea de gheata. Isi va trage seva din suferinta mea, va deveni tot mai puternic iar lupta va fi zadarnica: nimeni nu-l va invinge vreodata. Nici macar eu.

This one goes out to the one i loved

E ciudat cateodata cum descopar cata ordine e in capul meu - eu care am un sertar plin "cu de toate" cu care mint pe toata lumea ca "oricand imi trebuie ceva din lucrurile mele, stiu unde sa caut" si in care nu ma descurc mai deloc de fapt si de drept.
Si totusi...e adevarata povestea cu "cutiutele": exista cutiute pentru amintiri frumoase, cutiute pentru amintiri urate, cutiute pline de iubire, cutiute pline de ura..si tot asa.
Si de fiecare data cand le deschid sa pun o amintire noua in ele, sunt unele mai vechi care tasnesc cu intensitate de parca n-ar mai vrea sa fie amintiri ci realitate din nou, sa se scuture de praf si de tot ce a fost rau si sa sclipeasca mai frumos ca niciodata. Cuvinte, priviri: o mana intinsa, o coarda atinsa - o felicitare desenata inocent, snururi galbene, melodii facute anume, dungi colorate, toate se impletesc in mintea mea si se ascund cu disperare de sentinta cruda care le-a transformat in amintiri si le-a inchis in cutiute: "pentru mine, asta nu e ceea ce-mi trebuie". Ce mai conteaza? in fata evidentei nu poti decat sa-ti pleci capul.

Si totusi, trecutul nu e niciodata o lectie destul de buna pentru prezent. Ai incredere in cuvintele care nu pot fi spuse: sunt atat de graitoare tacerile! Daca incerci sa le exprimi se complica lucrurile. Risti sa spui minciuni - nu pentru ca asa vrei, ci pentru ca asa iti ies si mai ales, risti sa strici miracolul vietii, intamplarile asa cum sunt, cu oridinea lor fireasca si cu farmecul lor: snururi galbene, miros de bete de chibrituri arse.
Trag perdeaua de amintiri si-mi acopar singuratatea cu ea. Doar putin sa mai dansez printre ele si sa-mi imaginez ultima imbratisare.

Am vazut sfarsitul lumii asa cum o stiam eu si l-am inchis mai demult intr-o cutiuta cu lacat. Sunt in siguranta acum, nu poate urma decat un nou inceput!

despre catifea

Sau despre teoria vindecarii...
A dracu' vindecare...
Hai mai bine sa-ti explic cam ce inseamna sa fii infasurat(a) intr-o mantie de catifea. Cap turtit ce esti! (glumesc).

Cunosti sentimentul... Cum care? Atunci cand stai ghemuit(a) intr-un colt si infasurat(a) intr-o mantie de catifea... Stransa in jurul umerilor tai. Imbratisharea aceea delicata si moale pe care numai catifeaua ti-o poate oferi. Imbratisarea care tine locul la atat de multe (sau multi, dupa caz). Da, da, ca in reclama la ciocolata. Exact. Vezi ca stii?

Ei bine, inclin sa cred ca nu neaparat catifeaua este atat de importanta, cat intamplarea care te-a adus sa vrei sa te retragi intr-un colt. Corecteaza-ma, te rog. Altfel, am sa-ti doresc lucruri gresite. S-a mai tinut deja de atatea ori inainte teoria contrastelor si rolul intunericului in a-ti arata lumina incat as fi penibil. Si pentru ca nimic nu se compara cu vindecarea...

Am sa-ti doresc cat mai putine zile dinaintea zilei de catifea (pentru ca totusi dor), chiar daca sunt necesare si ele.

Si cat mai multe zile de catifea, fiindca nimic nu le poate intrece dulceata si linistea si puterea de vindecare. Indiferent de unde ar veni catifeaua. Fie de la cineva special, fie pur si simplu te la tine insuti. Desi parca e mai special cand te infasori de unuL singur.

Hai zile de catifea! :))

Soarta, sorti, soarte

Urasc destinul!

Nu neaparat conceptul ci mai mult cuvantul in sine. Il urasc pentru ca exista in vocabularul oamenilor si sta acolo si pandeste precum o sentinta a unui juriu nevazut.

In definitiv, oamenii traiau la fel de bine si inainte sa afle ca pamantul se invarte - ca SE invarte sau ca ALTCINEVA il invarte pentru ca ei sa-si poata continua ignoranta.

Asadar fiecare are destinul sau...instructiunile de folosire le are cineva? Am auzit intr-o zi pe cineva spunand: "asa i-a fost scris". Aaaa!! Deci e oficial! Pai vreau si eu putin hartia aceea s-o copiez si o dau inapoi!

Ma intereseaza numai cateva aspecte:
In primul rand - se autodeclanseaza sau trebuie sa fac ceva ca sa inceapa sa actioneze?
Apoi... cum stiu ca functioneaza? Caci al meu cred ca s-a stricat: de ani intregi apas butonul asta de sub tampla dreapta si tot nu stiu incotro sa o apuc.

Daca as putea sa strang Mana Destinului as face-o afectat, cu aerul omului care nu are nimic de pierdut.

despre "niciodata"

Surprinzator cat de apasatoare poate fi uneori linistea, nu? Ora 1. Ante meridian. Miez de noapte. Ma intorc spre casa. La ora asta numai taximetristii nu dorm. Sau poate ma insel. Eu nu dorm. Lasa, o sa fie bine. O sa apuci sa si dormi.
Da, dar vreau sa ma odihnesc.
Asta-i mai complicat...
Acum parca e mai racoare nitel...
Nu, de fapt nu mai e canicula.
E bine si asa.
Din cand in cand cate o pala de vant nu tocmai fierbinte se strecoara pe sub ambalajul bine pus la punct si-mi supune camasa unui dans nefiresc. Fie. Aleg sa cred ca ma racoreste. Privesc in sus. Carul mare e tot unde-l stiam. Atat de stralucitor incat razbate chiar si prin smogul citadin. Trebuie sa-i admiri incapatzanarea. Merg mai departe. Spre sud, Orion. Tot in post. Se prezinta staruitor de atata timp. Isi descrie acelasi arc de cerc, acelasi veritabil rond de noapte. Pe masura ce trece timpul, se ridica din ce in ce mai mult deasupra orizontului, de la o luna la alta. Numai ca apoi sa-si inceapa din nou declinul. Un fel de paznic al intregii lumi. Nu sta prea mult la vedere insa, mai are si alte lumi de vizitat. Mi-a parut bine sa te vad.

Candva te credeai invincibil.
N-ai fi crezut niciodata ca poti fi uitat, nu?
N-am sa-ti jignesc inteligenta amintindu-ti zicala. O stii prea bine.
Parca ceva a fost tare in neregula cu ultimul apus, nu-i asa?
Cum?! Prea visator pentru tine? Atunci gandeste-te ca situatia pur si simplu pute. Dar parca eu am spus-o mai frumos :))

Iti dai seama ca mi-ar fi deajuns o simpla privire din partea ta, doar pentru o secunda daca te-ai uita in directia mea, shi m-as putea numi salvat?

Nu-ti doresc decat sa ajungi sa te surprinzi singur. Crede-ma, e de bine!

:) Hai liberare!

Tacerile iremediabile

Astazi am chef de sinceritate. Sa ies de sub noianul de amabilitati si retineri si sa raman ca un copac desfrunzit: fara ascunzisuri sau mistere. Vreau sa aud adevarul: cuvinte crude, care sa ma loveasca ca un brici si sa ma surprinda ca un dus rece. Sa ma doara si sa stiu ca e mai bine asa, ca ma bat cu realitatea si nu doar cu o facatura frumoasa, comoda si bine intentionata dar in esenta ei mincinoasa. Sa vad tot putregaiul din sufletele oamenilor si sa invat sa-l iubesc.

Ma pregatesc sa spun adevarul, convinsa ca ceilalti vor proceda la fel la randul lor: voi schimba lumea incepand cu mine. De undeva, tot trebuie inceput. Ma privesc in oglinda ca sa surprind momentul de adio: eu inainte de a fi EU, eu cea de acum asa cum nu voi mai fi niciodata.

Imaginea din oglinda ma priveste insistent pana cand nu mai pot sa o suport. Evit privirea aceea si ma concentrez asupra altor lucruri. Momentul mult asteptat al adevarului ma entuziasmeaza; deja simt cum incep sa fiu alt om. Altfel nu pot sa explic agitatia care ma cuprinde. Gesturile sunt bruste, rigide, zvapaiate si putin nenaturale ("inceputul e mai greu" - ma gandesc). Am o tendinta aproape incontrolabila de a gesticula. Imi ating fata sa vad daca mai e la fel. O umezeala ciudata imi gadila palmele. Le frec repezit si le ascund la spate. Inca o data! Le ascund? Ma intreb de ce. Poate din cauza minciunii pe care stiu ca o voi spune cand voi deschide ochii.

"La ce te gandesti?"
"La cat de frumosi sunt copacii primavara"

despre lupul mancat de oaie

Lupu-shi schimba blana, dar naravul ba!

Pe dracu'! Pardon... adica... FALS! Scuzati limbajul... Deformatie de pacatos...

Revenind...

Lupii isi schimba ocazional naravul. I-as numi lupi reformati. Altii ii numesc lupi ratati, iar altii, lupi salvati. Si daca pe aceasta tema s-ar mai putea parlamenta o groaza, subiectul este lipsit de importanta. Important este, insa, de ce o zicala atat de greshita inca nu a fost daramata.

Pai... simplu. Explicatia este ca acei lupi mai norocosi dintre noi care au reusit intr-adevar sa-si schimbe naravul n-au apucat sa-si mai spuna povestea.

Lupul care si-a schimbat naravul a fost mancat de oaie. Fara exceptie.

Teatrul de papusi

Sunt cateva lucruri pe care le voi regreta mereu - lucruri pe care le-am pierdut odata cu varsta si pe care le simt cum aluneca tot mai departe de mine...

Sa contemplu lumea fara sa ma plictisesc.

Sa-mi concentrez atentia asupra unui singur lucru si totusi timpul sa nu fie pierdut in defavoarea altora.

Sa ma mir.

Spectacolul lumii merge mai departe - astept cu creionul in aer sa modific lista.

despre animalele uzuale din jungla urbana

Golofan - e socotit pisicherul lumii animale datorita faptului ca poseda un simt al umorului cu totul si cu totul deosebit. Oriunde vezi un grup de animale tinandu-se cu labele de burta, e clar ca golofanul a trecut pe acolo.

Mistupacul - cea mai vanata specie de pasari. Carnea lor este alba si frageda si se prepara cu sos de ierburi de mare si chimen. Au picioare scurte si groase care nu-i ajuta deloc sa scape de rapitori. Singurul lor refugiu este muzica.

Imbecilotaurul - animal considerat initial mitic, cu trup de imbecil si cap de taur. In zilele noastre se gaseste intr-o versiune usor modificata, cu trup de taur si cap de imbecil.

Mufilac - specie de animal foarte obosita. Isi petrec aproape intreaga viata in scorbura dormind. Perioada de rut este un chin pentru ei si de aceea prefera sa adopte alte animale. Nu este neobisnuit sa vezi o familie de mufilaci alcatuita dintr-un mufilac, un caine dingo si doi porci de Guineea. Daca aveti in casa un animal foarte lenes, e clar c-a crescut intr-o familie de mufilaci.

Fuchinela - mamifer din clasa chifopterelor. Cunoscut dusman al ursuletilor koala, pe care ii extermina fara pic de mila, desi nu au nici un motiv. Dupa ce au doborat cu salbaticie ursuletul din eucalipt, fuchinelele se aseaza pe trupul bietului animal si mormaie, dupa care se intorc vesele in jungla urbana.

Cotzopârc - animal cu un comportament sexual extrem de amuzant. Casete video ce contin scene dn perioada de rut a cotoparcului se vand mai bine decat cele cu Mr. Bean si sunt recomandate in special sinucigasilor.

Busmuc - stramosul bursucului actual care difera prin prezenta carapacei, talia joasa si trompa care slujeste la respiratia sub apa.

Crasnel - animal folosit in general ca moneda de catre triburile mai evoluate de la marginea junglei urbane. Pentru 3 crasneli se obtin doua blide cu orzoaica. Un crasnel=1.42 Euro.

Simbadin - animal siret si hraparet care traieste din camata si comertul cu mistupaci. Prezinta ochi foarte frumosi, albastri.

Ulupec - animale foarte primitoare care dau si blana de pe ele celor care le viziteaza barlogul. Acesta este si motivul pentru care racesc atat de usor. Odata cu aparitia noilor tulpini de virusi, ulupecul a devenit specie pe cale de disparitie. Hrana lor este bazata pe Fervex si Coldrex.

Ornitorelul - apartine marii familii a ornitorincilor. Este considerat o ruda saraca si tratata ca atare. La intrunirile de famile, pot fi recunoscuti dupa faptul ca stau sfiosi in colturi, asteptand ca ornitorincii sa manance primii.

dupa Jean-Lorin Sterian

hai liberare!

PS - bunul samaritean a disparut ca specie de mii de ani. Acum mai poate fi intalnit ca fosila intr-una din vitrinele muzeelor patronate de simbadini.

Prin tunelul oranj

Cu spaimantatoare viteza-am trecut
prin tunelul oranj
cu spaimantatoare viteza,
cand m-am trezit eram chiar pe camp
cazut de cal.
M-am bucurat de ganganii,
de maini m-am bucurat si de picioare,
de cerul albastru si mare,
iar nu oranj.
Ah, tu, tunel!
Ce glont ai tras prin tine?
Si inspre cine-ai tras?
Si inspre cine?

de Nichita Stanescu
(fragment)

Lucruri care ma agaseaza in dupa-amiaza asta

Ma gandeam intr-o zi cum ar fi daca cineva s-ar trezi intr-o buna zi fara amintiri.
Nu, pe bune, poate suna a cliseu, dar tocmai pentru ca s-au facut ata de multe filme, carti, presupuneri si altele despre asta, ne putem imagina mai usor.
Ipoteza mea e urmatoarea: incetul cu incetul oricine ar reusi sa o ia de la zero in lumea asta mare si complicata (?).

Amnezia sa fie deci problema unor oameni care trec atat de grabiti prin viata? Oare faptul ca nu stiu ce sunt sau nu recunosc ce rost au unele lucruri pe lumea asta sa fie motivul pentru care le ignora de parca nici n-ar exista?
Nu. Trebuie sa fie altceva, ceva mult mai grav decat atat: cand totul in jur e o enigma pe care vrei sa o deslusesti atunci fiecare lucru nou e ca un numar de magie ce asteapta sa fie dejucat.
Si atunci?
Se numeste ignoranta, comoditate, autotmatism, lasitate, ba chiar in unele cazuri nici "prostie" nu e o exagerare.

Unii oameni aleg sa traiasca ca niste mici robotei - sa se trezeasca, in fiecare zi, sa mearga la munca, sa se intoarca apoi la acasa, ca sa se culce pentru ca a doua zi sa o ia de la cap... Ca apa dintr-un lighean - o apa calduta si linistita, niciodata in pericol de a fi inghitita, de a se revarsa sau, Doamne fereste!, de a produce vreo inundatie.
Fara riscuri, fara agitatie, fara sa-si incalce principiile stabilite cu grija ca sa-i protejeze de pareri nefavorabile, fara tristeti si fara bucurii.

Si de ce ar face altfel? De ce ar risca?

Pentru ca in dragoste si in razboi nu exista reguli si pentru ca orice, in viata, se plateste: si orice zambet si orice lacrima are reversul si pretul ei, pe care cand il platesti, cand il iei inapoi drept recompensa. Iar lipsa oricareia dintre aceste nu poate sa aiba drept raspuns decat tacerea.

despre barometre

Singurul lucru mai periculos decat a cere sfaturi este sa oferi unul.
Cu toate astea insa, am sa-mi permit.
Incepem...

Termina-ti treburile marunte (semneaza condica, bea-ti cafeaua, preda proiectul).

Grabeste-te sa ajungi acasa (nu ma refer la cei patru pereti).

Pe drum, incearca sa faci ceva care sa te sperie.

Nu uita sa-i spui ca o/il iubesti.

Nu uita sa mananci ceva, nu inainte insa de a-l hrani pe celalalt.

Mai spune-i o data ca il/o iubesti, ca sa tina minte.

Obisnuieste-te cu ideea ca mai devreme sau mai tarziu cu totii facem rau, cu totii lovim fiinta iubita si invata sa te ierti singur, oricat de greu ti-ar fi.

I-ai spus ca o/il iubesti? Nu conteaza, mai spune-i o data!

Nu te chinui sa pari nimic... pur shi simplu fii.

La sfarsitul zilei priveste apusul. Foloseste-l ca un barometru. Iata si gradatia indicatorului, este oarecum un sistem de indicatie binar, are doar doua valori posibile:

"doar un alt apus" - ceva nu este in regula si este timpul pentru niste schimbari
sau
"spectacol unic si diferit in fiecare zi" - te face sa te simti fericit(a) si iti gasesti linistea in acea dulce oboseala de la sfarsitul unei zi lungi. Genul de oboseala pozitiva, reconfortanta, in fata careia nu poti decat sa zambesti.

Cand te vei simti fericit(a) ca martor al unui asemenea spectacol, cand te va face sa te simti mic si umil, dar mandru ca ti-ai parcurs bucata de drum pe ziua respectiva, vei sti ca totul este in ordine.

Hai liberare si cat mai multe apusuri fericite!

RGB

Minunea orasului este ca din compotul de culori, zgomote si mirosuri cu care te agreseaza zilnic, reuseste uneori sa-ti ofere si ceva ce merita trait.

Parca simt si acum vantul si rosul ce curgeau ca sangele pe strazile pustii, parca soarele si iarba moale ma alinta inca pe maini, iar albastrul... albastrul imi aduce aminte ca poti gasi liniste chiar si inainte de cea mai intunecata noapte.

Sa traiesti!

Gradina ascunsa

Ma invart pentru ca lumea sa se invarta odata cu mine. O fac sa fie a mea in forme si feluri incontestabile; iar ea sufera si plange si rade odata cu mine. O cultiv, o ingrijesc, o aranjez cum imi place.
Ca o gradina.

Cu alei serpuite, acoperite cu pietris alb stralucitor, invadate pe alocuri de iarba inalta. Mai apoi culorile se maesteca: galben, rosu, mov, portocaliu...toate rasar din iarba inalta si deasa si se pierd in albastrul cerului. Putin spre dreapta, un portocal isi strecoara crengile subtiri spre chipul siluetei din piatra care strajuieste izvorul gradinii.

Ma intorc cu spatele la foisorul cu arcade frante si pasesc usor pe alee. Ceaiul a ramas neterminat pe masa. Intind palmele si iarba le atinge intr-un fel misterios si complice; precum vibratia molatica a aerului, cauzata de bataia aripilor unor molii paroase si pufoase in zborul lor aiuristic catre lumina.

Cu pasi siguri ma indrept catre gard. Ma plimb de-a lungul lui si mersul devine din ce in ce mai ritmic. O senzatie indescriptibila isi face simtita prezenta. Drumul de-a lungul gardului devine din ce in ce mai lung, culorile se combina iar diferenta dintre pamant si cer dispare in totalitate. Totul se concentreaza intr-un unic gand: poarta!

Ma impiedic in iarba imensa, care acum ma inteapa si ma agaseaza; florile se invart ca intr-un caleidoscop, albul pietrisului ma orbeste iar gardul ramane nesfarsit: fara cap, fara coada, fara nici o posibilitate de a iesi.

Inauntru sunt eu. Afara sunt ceilalti.

Cele mai negre ganduri, cele mai perverse dorinte si cele mai obscure idei, sunt toate ascunse inauntrul meu, departe, aparate de ziduri groase si inalte pentru care am cheltuit atat de multa energie sa le construiesc incat nu a mai ramas nici un strop pentru a trece peste ele; un punct dupa care nimeni din afara nu mai poate inainta.
Si nu e rau sa fie asa - sa am locul meu, bucatica din mine care sa fie doar a mea, la care sa nu ajunga nimeni si pe care nimeni sa nu o cunoasca; e de ajuns sa exist, sa stiu sa rad, sa plang, sa ma bucur, sa fiu trista, sa iubesc, sa urlu, sa mint, sa daruiesc, sa ingiontesc si toate celelalte lucruri pe care le pot face chiar daca nimeni nu va sti vreodata de ce.

interviu cu un fel de drac sau "inainte de a-l omori, trebuie sa-l primeshti inapoi"

Dat peste cap un pic mai mult decat de obicei...
In ploaia (potopul mai degraba) de marti dupa-amiaza...
Dupa ce "imi murise cainele, imi fusese furata bicicleta, imi scapasem inghetata pe jos si picasem doua examene (in aceeasi zi)"
Ma intalnesc cu un vechi prieten...
Era un fel de drac... un vechi prieten alungat.
Iata ce a avut de spus:

Cody:-Salut! Ce faci aici?
Un fel de drac:-Am iesit sa mananc...
C:-Drace! Uitasem cat de urat(a) esti... Ai prins cate ceva d-ale gurii? Suflete,ceva, sau... sufletu'?
UFDD:-Nu prea, ma gandeam un peste ceva, o pasarica, dar cu ploaia asta... s-au dat toti la fund. Da tu ce faci smecherule?
C:-Imi place sa cred ca bine, ma intorc de la facultate. Dar sa uitam nitel de mine... parca tu nu iesheai decat noaptea...
UFDD:-(ranjetul cat fata si isi mangaie ciocul) Prin ploaie gasesti numai carne frageda si deprimata, numa' buna de consum. Iesiti ca ciuperciule si trebuie doar sa va culeg la sanul meu. Ah, cat de bine mirosi... stres, depresie, imi musc buzele de pofta... Vezi, ti-am spus eu... Fara mine ai cazut la loc de unde te-am scos. Chiar imi pare rau de tine, aveai potential...
C:-Pai poate inca mai am. Doar ca m-am lasat de draci...
UFDD:-Pe dracu'! Stii ca nimeni nu poate sa faca nimic maret fara draci, nu?
C:-Foarte adevarat.
UFDD:-Atunci de ce te multumesti cu lucruri marunte? Nu vrei sa infaptuieshti lucruri marete? Nu vrei sa poti termina ce ai inceput?
C:-Pot sa le duc la final de unuL singur!
UFDD:-Pe dracu'! Minciuna asta ajunsesei sa o crezi si cand mi-ai dat ultima oara papucii. Ce ai reusit sa duci la bun sfarsit de atunci pana acum?
C:-Absolut nimic.
UFDD:-Da-mi voie sa te ajut. Pari ca ai nevoie de un pic de energie. Primeste-ma inapoi pe umarul tau si nu vei fi dezamagit...
C:-Iti dai seama ca probabil va veni o zi in care o sa vreau sa dispari, nu?
UFDD:-Pana atunci vei ajunge sa ma iubesti, pentru ca nimeni nu are grija de tine asa cum fac eu.
C:-Mi-ai lipsit!
UFDD:-Sa mergem...

Si asa, dragii mei, inca nu stiu daca mi-am imaginat toata conversatia sau poate dracu' eram doar eu. Cred ca o sa dau vina pe ploaie. Cert este ca de acum inainte lucrurile vor sta un pic altfel. Pentru o perioada, cel putin.

Poate pana la primul inger...

Hai liberare! :))

Expresii celebre

"When you can't learn to do something well, learn to enjoy doing it poorly"

"Ce face omul cu mana lui se cheama lucru manual"

"Sleeping more is dreaming more"

"Neputinta sau rea vointa?"

si nu in ultimul rand...

"Ce-i prea mult strica"!



P.S. celebritatea e un lucru discutabil pana la urma. Cui ii suna cunoscut nume precum...precum...(si aici trebuie sa fac o pauza ca sa caut unele mai .."exotice") aa! gata! stiu!
Pentru 100 de puncte: Van Damme chiar il bate pe Bruce Lee?


"Habar n-am de ce sunteti atat de prost dar, respectul meu, functioneaza"

CoNtRaSt

Simt chemarea

Sa merg prin ploaie in haine calduroase si sa-i simt lacrimile reci pe fata.

Sa beau nectar de piersici cu gheata in compania unei cafele tari, negre si aburinde.

Sa-mi las fata nerasa dar sa-mi curat zilnic sufletul.

Sa fiu rece ziua si sa spun o vorba calda unui prieten in noapte.

Sa nu mananc si sa hranesc pe altii.

Sa o las sa ma uite dar sa nu o uit.

Sa uimesc cand lumea se asteapta sa fiu previzibil.

Sa ma mint ca fara adevar nu poate fi iubire adevarata.

Sa nu vad dar sa nu uit.

Sa gust contrastul dintre alb si negru.

despre hapciu

raceala este un banal nume generic dat unor boli contagioase situate pe caile respiratorii superioare manifestate prin guturai, traheita, bronsita, tuse cu expectoratie, febra, etc si se intampla de obicei cand ploua si este frig afara...
:)) duh!

in mod normal, n-ai de ce sa-ti faci griji... de obicei simptomele nu tin mai mult de doua saptamani (daca este o banala raceala) si dispar de la sine. ziceam sa nu-ti faci griji... asta in cazul in care nu esti cine stie ce femeie ipohondra care se repede in antibiotice la primul stranut... dar acesta este deja alt subiect.

ziceam sa nu-ti faci griji? hehe, ma refeream doar la simptomele de mai sus. insa in cazul in care esti binecuvantat(a) cu manifestari de genul: lipsa de afectiune, nepasare, indiferenta, apatie, delasare, indolenta, retinere, rezerva, insensibilitate, pasivitate, placiditate... TEMBELISM, e cazul sa-ti faci griji.

Raceala ti se intampla atunci cand esti singur(a).
Raceala ti se intampla atunci cand ploua.

Sa fii sanatos/sanatoasa!
Hai mah odata cu liberarea aia!

Cirese de mai

Trebuie sa stii sa cazi ca sa poti sa zbori.

Trebuie sa fi spus cele mai groaznice minciuni ca sa recunosti adevarul crud.
Trebuie sa fii pervers ca sa stii sa imaginezi feluri in care sa-ti exprimi tandretea.
Trebuie sa ai gheare si colti ca sa poti fi imblanzit.

Trebuie sa suferi ca sa stii ca fericirea nu e o intamplare.
Trebuie sa crezi in miracole ca sa fii om.

Trebuie sa fi fost candva copil ca sa ajungi aici :)

Copii la indigo

Unicitatea conjuncturala, liberul arbitru, principiul incertitudinii, lectiile istoriei, nimic nu poate opri miracolul omenesc al copiei la indigo.

Bine? Rau? Cum spune judecatorul din banc, raspunsul este "Da".

Noapte buna, azi vom dormi aproape la fel.

despre oximoroni sau "sunt o doamna, ce **** mea!"

cat de clar stii sa te exprimi?
scurt si la obiect?
transant?
probabil ti-ai pus ordine in ganduri...
zici ca ti-ai ucis oximoronu'...
pa dracu'! esti varza!
va veni o vreme cand te vei surprinde singur!

pe de alta parte, pe tine, bai domnule, cel ce te contrazici singur, cel ce spui una si faci alta nu pentru ca ai fi fatarnic ci pentru ca nu incetezi sa gandesti si te schimbi da la un minut la altul, te salut si iti spun sa nu incetezi niciodata sa te intrebi fiindca vei gasi un raspuns in mod sigur.

iar pe tine, bai domnisoara, cea care spui "sunt o doamna, ce PM!", cea pe care o redescopar in fiecare zi si care nu inceteaza deloc sa ma surprinda, te sarut si iti spun ca sunt nervos cand aud un lucru care nu-mi pica bine, dar ca as fi muuult mai nervos daca as auzi numai ce imi place sa aud.

Deci nu te grabi bai domnule/bai domnisoara sa-ti ucizi oximoronul.

Sa traim o primavara plina de jazz, plina de improvizatie, de contraziceri si de batalii intelectuale :) (intre adversari inarmati, desigur)

O primavara plina de sentimente noi.

Sa va traiesc! Hai liberare!