sâmbătă, martie 17, 2007

Povestea unei morţi neaşteptate

Când liniştea s-a instalat de-a binelea peste moartea domnului Mura, acesta se hotărî că există totuşi viaţă dincolo de trup. Ecourile ultimelor sale gânduri se loviră de pereţii casei şi vibraţiile surde au făcut florile din pervaz să tresară. O muzică ciudată, cadenţată precum o incantaţie de la începutul lumii. În ritmurile acestei muzici domnul Mura se străduia să vorbească tuturor despre noua sa descoperire.
În mod uimitor descoperea că mai are atâtea lucruri de spus tocmai acum, când părea a fi prea târziu; dar timpul dispăruse şi el împreună cu viaţa şi îl absolvea de păcatul îndoielii şi al regretelor. Şi în absenţa spaimei a descoperit domnul Mura speranţa şi dorinţa.
Se strădui să se ridice, să-şi recapete forma trupului şi vocea, acel fel al său de a vorbi fără ajutorul cuvintelor prin care se făcea înţeles atât de rar! Dar avea nevoie de forţă pentru a învinge gravitaţia, pentru a repune pe picioare trupul său lipsit de substanţă. Şi acolo, în întunericul pământului, sclipi lumina unei idei proaspete.
Dintre miile de posibilităţi care zburdau prin Lumea cea Nouă, domnul Mura o alese pe cea care avea să îi rezolve problema în cel mai simplu fel cu putinţă. Aşa că se încordă uşor şi, împins de Proaspăta Idee, rămăşiţele trupului său, rămase de veghe deasupra mormântului, s-au desprins şi au luat forma unui roi de musculiţe mici care s-a răspândit în toate părţile de îndată ce a apărut. O explozie de viaţă născută din propria lui moarte. Micile creaturi şi-au început dansul aerian, o zbenguială care le purta în toate părţile, fiecare din ele ducând în foşnetul aripilor povestea domnului Mura. Dar nici acum, cu viaţa sa reînoită, nu reuşea să se facă înţeles. Lumea refuza să îl asculte.
Nerăbdarea s-a transformat încetul cu încetul în iritare. Din ce în ce mai multe musculiţe bântuiau insistent lumea ca nişte mici prevestiri ai morţii. Povestea întârzia să se facă auzită. Dar domnul Mura avea de acum încăpăţânarea şi persistenţa pe care le căpătase în Lumea de Dincolo, acolo de unde nimic nu mai dispare din moment ce nici nu mai există cu adevărat. Aşa că musculiţele au continuat să zboare, insinuându-se în preajma lucrurilor şi a oamenilor, impregnându-i cu aroma morţii. Cu toţii căpătau aspectul cadavrelor ameninţate de descompunere. Şi numai câţiva dintre ei, cei mai norocoşi, au învăţat să desluşească vibraţiile aerului şi au înţeles că moartea nu însemnă altceva decât transformarea tuturor clipelor în tot atâtea sfârşituri.

Etichete: