Cu ochii larg închişi

'Deschide ochii... deschide ochii... deschide ochii...'

Astăzi, după amiază, pe stradă, mi-am adus aminte accidental de plăcerea de a merge prin soare cu ochii descoperiţi şi totodată pe jumătate închişi: vârfurile genelor strălucesc multicolor precum începuturi de curcubeu şi tot peisajul capătă o tonalitate caldă şi o mişcare încetinită, rupte parcă din visul colorat al unui nebun grădinar din Eden.

"Unde mergem... mai exact?"
'La sfârşitul curcubeului.'

Dintotdeauna numele cuvântului "curcubeu" mi-a displăcut. Sunetele nu reflectă fenomenul, îi dau o notă copilăroasă şi uşor ridicolă. Aş fi preferat, spre exemplu, 'melanj': un nume cu început misterios, care porneşte ascuns în baza gâtului, îşi dezvăluie adevăratul potenţial odată cu deschiderea buzelor şi se înalţă sub impulsul limbii până în cerul gurii, umplând pieptul de sunete unice, viu colorate. Vârful boltei susţinut de o vocală se coboară lin şi natural într-un misterios sfârşit consonantic: deşi a fost rostit, cuvântul pare a se termina mai târziu, altundeva... în vârful unei spirale.

Şi moartea nu va avea stăpânire...