Prime

Hmm, short story shorter:

Acum mulţi ani, nu mai ştiu câţi, într-o staţie de tramvai de langă Bucur Obor: vară, cald, agitaţie. Mă gândeam fix la nimic şi mă uitam fix la gardul ce mă despărţea de şosea. Probabil plictisit de nenumărat zăbrele, am ridicat privirea: fix pe un autobuz plin până
la refuz, fix pe ochii unei fete, care se uita fix la mine, zâmbind.

3 secunde. Am zâmbit incontrolabil. A fost pentru prima oară când am savurat momentul şi nu am pierdut timpul regretând posibilităţi.

Autobuzul a trecut, tramvaiul a venit, zâmbetul revine o data pe an. Unele momente nu pier, sunt indivizibile şi imposibil de măcinat.

Cred că am cunoscut-o doi ani mai târziu, dar nu voi şti niciodată sigur, nu am întrebat-o şi nu mi-a mai zâmbit la fel.