despre "niciodata"

Surprinzator cat de apasatoare poate fi uneori linistea, nu? Ora 1. Ante meridian. Miez de noapte. Ma intorc spre casa. La ora asta numai taximetristii nu dorm. Sau poate ma insel. Eu nu dorm. Lasa, o sa fie bine. O sa apuci sa si dormi.
Da, dar vreau sa ma odihnesc.
Asta-i mai complicat...
Acum parca e mai racoare nitel...
Nu, de fapt nu mai e canicula.
E bine si asa.
Din cand in cand cate o pala de vant nu tocmai fierbinte se strecoara pe sub ambalajul bine pus la punct si-mi supune camasa unui dans nefiresc. Fie. Aleg sa cred ca ma racoreste. Privesc in sus. Carul mare e tot unde-l stiam. Atat de stralucitor incat razbate chiar si prin smogul citadin. Trebuie sa-i admiri incapatzanarea. Merg mai departe. Spre sud, Orion. Tot in post. Se prezinta staruitor de atata timp. Isi descrie acelasi arc de cerc, acelasi veritabil rond de noapte. Pe masura ce trece timpul, se ridica din ce in ce mai mult deasupra orizontului, de la o luna la alta. Numai ca apoi sa-si inceapa din nou declinul. Un fel de paznic al intregii lumi. Nu sta prea mult la vedere insa, mai are si alte lumi de vizitat. Mi-a parut bine sa te vad.

Candva te credeai invincibil.
N-ai fi crezut niciodata ca poti fi uitat, nu?
N-am sa-ti jignesc inteligenta amintindu-ti zicala. O stii prea bine.
Parca ceva a fost tare in neregula cu ultimul apus, nu-i asa?
Cum?! Prea visator pentru tine? Atunci gandeste-te ca situatia pur si simplu pute. Dar parca eu am spus-o mai frumos :))

Iti dai seama ca mi-ar fi deajuns o simpla privire din partea ta, doar pentru o secunda daca te-ai uita in directia mea, shi m-as putea numi salvat?

Nu-ti doresc decat sa ajungi sa te surprinzi singur. Crede-ma, e de bine!

:) Hai liberare!