Sfinţi şi Soldaţi

Tai portocala. Desfaci coaja si o asezi pe farfurie. Si in timp ce te desfati cu savoarea fructului, undeva langa tine, aproape, emanand un parfum unic si totodata atat de familiar, sta coaja de portocala. Fara ea experienta fructului nu ar fi (aceeasi).

Ce are omul nevoie ca sa fie fericit? Mai mult decat arta, dragoste, placere si adevar, ce mai are nevoie? Hai zambeste, ai mirosit deja cuvantul. Are nevoie de durere.

"Ce-i nou, rar e adevarat, ce-i adevarat, rar e nou" (Cristoph Lichtenberg). Si putine sunt mai adevarate ca durerea. Lucrul de care fugim cu totii este in fapt pentru noi etalonul realitatii.

Arta este adeseori produsul efervescent dintre talent si suferinta. Razboaiele mananca oameni dar hranesc prietenii si iubiri pentru o viata intreaga. Un om ucis in chinuri poate naste o religie.

Data viitoare cand vei manca o portocala, infige-ti usor dintii in coaja. Lasa-i acidul sa-ti muste buzele si adu-ti aminte ca scopul cojii este sa prezerve fructul, asa cum durerea are scopul de a te tine pe tine in viata.

Acum ceva timp i-am spus unei bune prietene ca "oamenii au nevoie de drama in viata, altfel totul ar fi plictisor de bine." Si nu am vrea sa ne plictisim, nu-i asa? Ar insemna sa nu mai simtim ca suntem in viata... sa nu fim nici sfinti, nici soldati.


Doar din pura nesimtire
Imi doresc sa fiu nebun:
Sa nu stiu ce este traiul,
Sa iubesc totu-mprejur,
Sa ma joc intruna-n tihna
Cu o bila din lemn ud,
Sa fac poezii de viata
Admirand un corp din lut,
Sa dorm ziua sub o floare,
Cu-n somn dulce, fara griji,
Sa plang noaptea dupa soare,
Acuzand un hoţ din pluş.
S-ajung sus, pana la becuri,
Sa le sting cu-n cioc de cuc.
Sa imi tin degetu-n gura
Ca un dulce bebelus,
Sa mananc dupa dieta:
Biscuiti si suc de mere.
Sa pierd dinti in loc de lacrimi,
Unde-au fost sa-mi creasca spini:
Spini taiosi de trandafir,
Sa ma pot musca de buze,
Sa gust sange de nebun,
Si uimit apoi sa spun:
"Ce sărat este în gură,
Dar ce dulce e în vână!”


Loc de pus pozele pt profile