Se caută o spirală

A urî lumea e ca un fel de cerc vicios din care numai resemnarea sau nepăsarea te pot scoate.

În primul rând, lumea nu o poţi urî (aşa...pe de-a-ntregul!) decât dacă ai o predispoziţie pentru aşa ceva: micile necazuri care se adună şi cresc în intensitate până când nu le mai poţi ţine sub control şi începi să crezi că vin de undeva din afară, fără nici o legătură cu nimic, fără ca tu să le fi alimentat o clipă.

Şi aşa, uşor-uşor, resentiment cu resenitment, iritarea începe să crească:
Cum să fi judecat cu atâta asprime de un om a cărui întreagă doză de clemenţă şi indulgenţă merge spre sine însuşi? un om pentru care parii din proprii ochi sunt fire de praf, in timp ce ai altora sunt adevărate trunchiuri de sequoia?
Cum să fi acuzat de artificialitate în cele mai intime declaraţii? şi dacă observatorul este atât de fin până la a ochi asemenea amănunte, cum de nu poate simţi tulburarea şi timiditatea celui care descoperă o bucată din sine?
Cum să fi brusc analizat şi pus la perete de oameni pe care nu i-a interesat nici un moment ce ai de spus? când pentru ei nu ai fost decât un actor cu rol secundar într-un spectacol menit să-i distreze?

Uşor-uşor, resentiment cu resentiment....

În momentele de maximă frustrare şi încordare oamenii au nevoie de înţelegere: sunt victime ale unor întâmplări pe care nu ei le-au creat şi care se întorc cumva împotriva lor, toată lumea ar trebui să vadă acest lucru, că nu e vina lor, că nu au nici o legătură cu situaţia creată, că ceilalţi se comportă ciudat...CUM, NU-ŞI DĂ NIMENI SEAMA??!?!?!?

Încordarea, tristeţea şi îndârjirea îi face pe oameni să pară....neprietenoşi şi îi împing spre minoritate, spre o izolare care se adaugă în lista motivelor de supărare.

Şi iată cercul vicios!

E nevoie de puţină luciditate ca să te opreşti, să inspiri adânc şi să te dai un pas înapoi. Să realizezi că lumea nu se ridică toată împotriva ta, chiar şi din simplul motiv că fiecare este preocupat să se învârtă în propriul său cerc vicios. Să te detaşezi de lucruri şi să le priveşti cu indulgenţă, cu resemnare şi cu un pic de nepăsare înseamnă sa eviţi un asemenea cerc, în care lumea te priveşte cu antipatie pentru că o urăşti, înseamnă să fii deasupra lucrurilor, transformând cercul într-o mică spirală, al cărei vârf urcă încet dar sigur spre spre un alt mod de a înţelege viaţa.


P.S. Şi dacă cineva dintre cei care au citit acest text nu s-a gândit măcar o clipă, în timpul lecturii, la celebra idee conform careia "ignorance is blissed", atunci poate că e timpul să pornesc în căutarea propriei mele spirale