Eu si ceasca mea de cafea

Imi place mirosul de cafea dimineata. "Firm and reassuring" (cum ar spune un prieten de-al meu care foloseste multe expresii in limba engleza. Chestie de gust!). Sa anticipez momentul in care simturile se ascut, incordarea creste si in acelasi timp sa caut preocuparea cu care e cel mai bine sa consum agitatia. Un mic taifun intr-o ceasca fierbinte. Lumea se coloreaza cu fiecare sorbitura in culorile pe care le proiectez, asortate la lumina diminetii. Si ce e cel mai frumos - nimeni nu ma poate contrazice! Nu in sensul unei trairi interioare, inchisa si inaccesibila; in definitiv, surasul din coltul buzelor are pretentia de a fi chiar contagios... dar in sensul optimismului, a sigurantei in sine si in faptul ca lucrurile sunt exact asa cum ar trebui sa fie, a senzatiei aceleia irezistibile ca sunt o mica regina.

Optimismul, buna dispozitie si in general tot ce poate fi numit "atitudine pozitiva" sunt intotdeauna molipsitoare, chiar daca consuma mai multa energie. E mult mai usor sa apreciezi un zambet decat sa stergi o lacrima; dar in acelasi timp, e mult mai greu sa fii vesel si optimist in situatii complicate decat sa te intristezi atunci cand lumea se coloreaza catusi de putin in gri.

Cafeaua nu schimba oamenii. Nu are puterea necesara (din pacate). Si nici pe mine nu are cum sa ma faca sa fiu altceva decat sunt. Energia pe care mi-o da poate cel mult sa ma faca sa fiu putin mai expansiva decat de obicei dar efectul este limitat in timp. In schimb imi aminteste de un anumit fel de a fi, de a savura momentele, de a zambi, de a privi lumea cu siguranta, cu optimism...

Cum ar fi daca intrega lume ar fi o mare ceasca de cafea din care sa poti sorbi in fiecare moment ca intr-o dimineata oarecare?