despre reproshuri

ieshit nitzel duminica seara. bucureshtiul se ineaca. baltzi, oameni ratacitzi shi zgribulitzi pe la coltzuri. totzi ashteapta. in ploaie. treci pe langa ei shi le simtzi privirile cum itzi incalzesc ceafa. te masoara. itzi fac reproshuri. de la distantza. nu te intereseaza ce au de spus, nu-i vei mai vedea niciodata, nu? itzi vezi de drum, te bucuri de ploaie. speri ca poate mai spala ceva din pacatele astea.

Dar ce se intampla cand prietenii itzi fac reproshuri? Itzi reprosheaza kilometrajul blugilor de pe tine, ca nu te-ai ras in dimineatza respectiva sau ca fumezi. Itzi reprosheaza nimicuri. Glumeshti, intri in joc. Raspunzi cu o remarca la adresa pieptanaturii ei sau ochelarilor lui. Daca omu ar shti intr-adevar ce sa reprosheze ai trage o sperietura tzapana, nu? Sau poate tzi-ar prinde extrem de bine. Reproshurile ar trebui retzinute, adunate; pastrate pentru lucrurile cu adevarat importante. Toata lumea se grabeshte sa imputa ca ai facut aia sau aialalta, sau ca nu ai facut ce trebuia cand ar fi trebuit. Judeca.

Ar trebui sa-tzi reprosheze ca ai spus "DA" atunci cand ai fi vrut sa spui "NU". Dar nu observa nimeni pana acolo.