De la punctul A la punctul fara de intoarcere

Am adormit pe drum. Drumul insa si-a continuat cursul, a serpuit printre vai si dealuri, s-a ascuns dupa orase si paduri, si m-a trecut fara ezitare de punctul destinatie. Normal, imi zic, rostul drumului este sa continue la nesfarsit.

Nu iubesc explorarea. Decat sa plec in zari odata cu soarele, prefer sa beau o cafea odata cu inceputul unei conversatii. Orizonturile umane mi se par infinit mai interesante.

Cu toate acestea uneori trebuie sa te autodescoperi, ca un orb care verifica din cand in cand cu batul zidurile casei ca sa vada daca sunt la locul lor. Si paradoxal, ca sa te descoperi pe sine trebuie sa te scoti din context, sa maresti contrastul intre cine esti si mediul in care traiesti.

Asa ca nu-mi pare rau ca m-am pierdut. Voi profita de ocazie, imi voi pune picioarele la bataie si voi acoperi cu urmele mele pamantul pana cand voi gasi, probabil cazut si ascuns prin iarba, un semn ce si-a pierdut demult sensul: >> Drum bun inapoi in realitate! >>