realism vs umanism

Sau despre tagme?

Sapand adanc prin analele Internetului (cu unealta luminii, desigur), dupa lupte seculare si dupa ce zeul internet mi-a aruncat o tona de materie maro si urat mirositoare fix in nas, am reusit sa gasesc un articol (a se citi o raza de lumina) ce parea sa apere plin de aplomb cauza inginerilor de pretutindeni.

O astfel de priveliste nu a putut decat sa ma bucure, din moment ce bancurile mai mult sau mai putin subtile cu si despre ingineri au ajuns sa inunde atat mass-media cat si (sub)cultura de carciuma sau de colt de bloc. Nu o data am observat credinta generala ca animalul-inginer este considerat a fi dresat in taina schimbarii prizei si becului si nimic mai mult. Se pare ca animalul-inginer este asemanat cu oaia neagra a societatii moderne, un fel de aglomerare de instincte primare careia i-a fost gasita o intrebuintare imediata si temporara (a se citi schimbare de bec).

Si de parca n-ar fi fost destul, nervii deja intinsi la maxim (nu intreba de ce) mi-au fost supusi unei noi incercari ce mi-a impins concentratia relativa de frustrare peste limita de 100%. Condensul rezultat s-a abatut sub forma de aversa nervoasa asupra unui umanist fara vina care sustinea cauza visatorului peste cea a realistului (pentru care imi cer scuze din nou). Ceea ce a urmat este, insa, interesant.

Mi-a fost dat sa aud cum ca "sa afirmi ca un matematician ar intrece in imaginatie un umanist e ca si cum ai spune ca observatia este echivalentul creatiei", ceea ce m-a oripilat de-a dreptul. In mod normal nu as fi plecat urechea la orice parere (mai ales atat de categorica), insa mi se pare ca tagma inginereasca nu este apreciata la justa ei valoare. Se pare ca realismul care iti face vocea sa zburde cu aproape viteza luminii (a se citi telefon, pentru umanisti) sau care te zboara la limita stratosferei peste oceane in masinarii metalice, este privit ca dusmanul de moarte al visarii. Se pare ca matematica este privita ca o stiinta bazata pe observatie (?!), iar singura minte care stie sa alerge este cea a poetului. Ceea ce mi se pare profund gresit. Ce-i drept, talentul pamfletar al umanistului nu va putea fi egalat vreodata de omul care citeste in principal dosare cu specificatii tehnice, insa asta nu inseamna ca gandirea inginerului este limitata sa suruburi si piulite.

Asa ca ma voi face acum inteles si voi alege sa apar cunoasterea (realista) si am sa exemplific de ce cred eu ca matematica este singurul limbaj care iti poate arata ca Dumnezeu intr-adevar nu joaca zaruri.

Matematicianul din mine ma impinge sa cred ca intelegerea Universului nu inseamna o (a se citi una) concluzie singulara, ci mai degraba sirul convergent de intrebari pe care ti-l construiesti pana acolo. Vezi tu, matematicianul a inteles ca acea concluzie mult cautata nu va fi niciodata atinsa (fiindca il depaseste pe om, intr-adevar), insa sirul intrebarilor sale se va apropia mereu de acea limita. Realistul se va bucura exact de acel sir de intrebari, le va gusta pana la ultima sa suflare deoarece a inteles ca drumul este mai important decat destinatia (concluzie la care au ajuns, dealtfel si o groaza de umanisti, sa fim corecti).

Iar acum, am sa-mi permit sa atac "intelectualul" care citeste o carte numai ca sa se poata lauda cu cat de "cult" este el, am sa atac (in raspuns) falsul umanist care uita sa viseze si-si scapa aberatiile in public atacand pe cel care i-a oferit mijlocul de exprimare de la inceput, am sa atac "cugetarile" pipidice si articolele cu un iz dubios ce ataca dobitoceste inginerul, in loc sa stimuleze imaginatia si sa cultive fiinta insetata de cunoastere.

Dragul meu razboinic ratacit (n-am sa te numesc umanist, fiindca as face o nedreptate intelectualilor adevarati), sirul tau de intrebari nu converge, nu tinde catre nimic. Intrebarile pe care ti le ridici tu arata mai degraba a dispersie aleatoare. "Gandirea" ta este mai aleatoare decat zgomotul alb!!! (banc ingineresc, imi cer scuze). Notiunile pe care pretinzi ca le stapanesti si le comentezi cu aplomb in public ajung de cele mai multe ori sa se bata cap in cap, te contrazici singur. Desi te respect, pentru ca totusi iti exersezi muschiul gandirii (oricat de atrofiat ar fi), nu te voi putea iubi decat atunci cand sirul intrebarilor pe care ti le ridici se va dovedi convergent. Astept sa "tinzi" catre ceva.

Sunt satul (si nu cred ca sunt singurul) ca inginerul sa fie imaginat intr-o camasa in carouri si cu cascheta in cap, sunt satul ca matematicianul sa fie inchipuit ca nataraul mic, acneic si cocosat cu ochelari cu niste dioptrii care ar face gelos chiar si un telescop spatial.

Realistul stie sa stea drept, realistul stie sa priveasca in sus, realistul stie sa viseze.

Si iata ca la finalul acestui articol mi-am dat seama ca galceava mea nu-l implica pe umanist, ci mai degraba pe berbecul care-si pierde timpul atacand in loc sa creeze.

Hai liberare!

PS Daca mai prind vreun mistupac* ca ma trimite sa citesc vreo carte care "l-a luminat", am sa-i dau in cap cu "7 seri" si-am sa-l(o) invit sa mai iasa din casa.

__________________________________________________________
*Mistupacul - cea mai vanata specie de pasari. Carnea lor este alba si frageda si se prepara cu sos de ierburi de mare si chimen. Au picioare scurte si groase care nu-i ajuta deloc sa scape de rapitori. Singurul lor refugiu este muzica.