Rosu rece si alb aprins

Am ajuns acasa cand oboseala reusise din nou sa se insinueze din muschi in cuvinte. De aceasta data insa ma adusese unde doream.

Am dat drumul apei fierbinti si am astupat gura cazii cu o batista. Apoi am mers si am scris o foaie de blog, am urmarit cateva stiri, am turnat un pahar de vin rosu rece si m-am intors cand baia era aproape plina si fierbinte cat sa poti intra in ea.

Aburii au inceput sa umple camera si sa planga pe oglinda. Apa aprinsa mi-a deschis porii si ochii, tragand cu sete din mine oboseala. Am inchis robinetul. Este aproape liniste, cu exceptia unor usoare soapte de picaturi ce reusesc sa treaca prin batista si sa fuga in pamant.

Intind mana spre paharul de rosu rece. Stiu ca rosul se bea la temperatura camerei, dar dupa cum stii, temperatura potrivita nu este decat o chestiune de moment. Aburii se aduna frenetic si se sacrifica pentru a incalzi paharul. Din cand in cand o picatura moarta de condens cade de pe marginea de sticla si-mi loveste pieptul cu un zgomot puternic pe care numai pielea mea calda il simte.

Sorb cateva picaturi aproape dulci de vin. Gust de viata. Apa fierbinte continua sa treaca grabite prin batista, in timp ce broboanele reci de pe sticla paharului se aduna molcolm, ca niste batrani la o partida de table in Cismigiu.

In seara asta nimic nu este ceea ce pare. Albul menit sa racoreasca acum arde, rosul menit sa incalzeasca racoreste. Timpul curge printr-o batista fina: afara se masoara in secunde, dar aici doar in picaturi de alb si de rosu care spala trupul pe dinafara si pe dinauntru.

Imi scufund usor capul in apa. Ascult. Inima imi bate ritmic, puternica, hotarata, fara pic de ezitare sau oboseala. Ce bine ca e treaba ei sa impinga sangele, si nu a creierului.

Am stat destul. Ma ridic, dau drumul la apa, ma spal pe cap, ma sterg si ma imbrac. Trupul imi este alb aprins si inima rosie si rece. Va veni insa momentul cand amandoua vor avea temperatura potrivita.

Inchid usile in urma mea si plec spre slujba de Inviere.