Toata lumea minte, fura si danseaza

Daca am putea gandi in spirit clasic, impartind lumea in rau si bine, in alb si negru, am putea spune ca majoritatea considera aglomeratia ca fiind un lucru rau, asociat cu neplacerea, stresul, invadarea spatiului intim, mergand mai departe spre marile aglomerari urbane, poluare, saracie. mizerie...
Dar, incapatanandu-ma sa gasesc jumatati pline (uneori chiar si in pahare goale - dar asta e deja alta discutie..) am ajuns la concluzia ca aglomeratia ofera minunata sansa a experientelor relevatoare. De exemplu - intimitatea. Cat de neobservat poti trece prin marile aglomeratii? Si nu ma refer la singuratate, la momentele in care nimeni nu te intelege si nimeni nu-i pe gustul tau, nimeni nu te poate face sa te simti implinit, uneori nici macar bine sau acceptabil nu te simti inconjurat de oamenii a caror companie o cautai si despre care credeai ca o sa-ti prinda bine. Nu. Ma refer la intimitate. Cate gesturi fizice care pot trece neobservate, gesturi care vorbesc despre tine, te reprezinta in cele mai sincere ipostaze si pe care, in mod inconstient aproape, din bun simt, din educatie, din teama sau rusine le manifesti in mod normal doar atunci cand esti singur?
Am descoperit ca destul de multe! Si spun asta cu un zambet pe buze, un zambet conspirativ, al omului pus pe sotii. Desigur, e un fel de razbunare, si tocmai din dulceata acestui gest se hraneste zambetul meu. O mica farsa jucata sistemului care face sa incapa atat de multi oameni in locuri atat de mici, facandu-i sa para un Tot fara cap si fara coada, fara fata sau spate, fara idei bune, fara sentimente, fara stil, fara gratie, fara frumusete...care creeaza norme, reguli si comportamente dezirabile, transformand indivizii in rotite dintate ale unui angrenaj care, in teorie ar trebui sa functioneze aproape perfect. Cum altfel poti deturna un astfel de sistem, daca nu incalcand regulile care il tin in viata?

Adevarata arta consta in a face asta fara sa depasesti limitele dupa care te ghidezi atunci cand te autointitulezi Om.

Discutabil, desigur.

Copilarie? Poate...dar acum inteleg altfel fericirea si dezinvoltura copiilor!